Text: Elena Boholț
Sunt mândră că sunt româncă și că m-am născut în această țară atât de frumoasă și atât de bogată… Aici își au rădăcinile mari gânditori ai omenirii, savanți, istorici, matematicieni, oameni de cultură care, toți la un loc, sunt legați de acest pământ prin credința în Dumnezeu, adică prin însuși sensul vieții.
Esența acestui popor este istoria care ne curge prin vene, adevărul rostit de marii gânditori ai neamului nostru, sunt toți oamenii care alcătuiesc acest popor, de la conducători precum Burebista, Vlad Țepeș sau Mihai Vitezul,ori filozofi ca Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Țuțea sau Titu Maiorescu, la toate mințile strălucite ale elitei românești.
Îmi amintesc că Mircea Eliadea spus că:,,Dacă poporul român dispare de pe faţa pământului şi rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va şti cine au fost românii”. Da. Astăzi, noi – o mână de visători care cred cu tărie că avem o țară de care suntem mândri – ne străduim să arătăm lumii întregi că aici există o Românie adevărată!
Acesta este și numele revistei noastre – România adevărată – căci nu știu cum altfel s-ar fi putut numi un loc unde se adună valorile țării noastre, istoria, religia, frumusețile patriei noastre, unde românii de ieri, de azi și de mâine, se vor regăsi printre rândurile așternute în fața dumneavoastră și vor putea afirma cu tărie: „Sunt mândru că sunt român!”
Simt nevoia să revin la Mihai Eminescu, poetul nepereche al literaturii române, pe care Petre Țuțea îl caracterizase ca fiind „românul absolut”. Și cum ar putea fi altfel, când din scrierile lui Eminescu descoperim permanent ce este iubirea, ce înseamnă să îți iubești patria, ce țară frumoasă avem și cât de minunat este graiul românesc?
M-am oprit la Mihai Eminescu deoarece scriitorul Geo Bogza a scris o minunată poveste despre acest „dar al lui Dumnezeu” pentru poporul român, un basm pe care cu siguranță mulți îl cunosc, dar simt nevoia să îl împărtășesc cu dumneavoastră.
„Pe vremea când Dumnezeu şi Sfantul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârbovi sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întampla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii iar de multe ori erau izgoniţi.
Odată i-a prins noaptea pe câmp şi odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. Şi tot rătăcind ei, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat, abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:
– Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casa unde nevasta şi copiii, care abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe.
– Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc! Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă cu apă proaspătă! Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!
Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au pus să doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.
A doua zi dimineaţa, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage la Dumnezeu.:
– Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea sa fac, Sfinte Petre, că ai văzut că nu erau nevoiaşi.
– Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.
– Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?
– Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela, de acolo.
– Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu”.
O întruchipare minunată a sufletului poporului nostru!
Salutul poetului era:„Trăiască nația!” Chiar și acum mai bine de un veac, când Eminescu își saluta astfel prietenii, poate că suna oarecum ciudat să auzi în loc de „Bună ziua!”, „Trăiască nația!”, însă astăzi mai auzim doar de 1 Decembrie „Trăiască România!”.
Acum sau oricând, este un bun prilej să ne trezim din realitatea care ne-a amorțit spiriul românesc, să ne redescoperim poporul și valorile, să ne readucem aminte de jetfa înaintașilor noștri fără de care astăzi, România nu ar fi putut exista.
Îmi doresc ca toți cei care ajung să citească paginile României adevărate să rostească cu demnitate „Trăiască România!”.
