Botezul Domnului sau Boboteaza, cum mai este numită în popor, este o sărbătoare creștină și se prăznuiește în fiecare an pe data de 6 ianuarie! Acest praznic face trimitere la botezul Domnului Iisus Hristor în râul Iordan, act săvârșit de Sfântul Ioan, numit ulterior “Botezătorul”! În amintirea acestui moment sacru, preotul vine în fiecare gospodărie și botează atât pe membrii familiei cât și toată casa! Tradiția spune că în ajunul Bobotezei, fetele mari (domnișoarele) postesc cu post negru și seara mănâncă o turtă sărată! Având sub pernă în timpul somnului, o crenguță de busuioc sfințit din mănunchiul, cu care a venit preotul, când a botezat casa, fata respectivă își va visa ursitul, care-i va aduce apă să bea! În ziua de Bobotează, după ce preotul sfințește apele, gospodarii merg acasă cu aghiazmă si stropesc toate animalele turnând mai pe urmă si în fântână! Cei mai inimoși dintre ei însă, n-au răbdare să aducă aghiazmă acasă, ci merg cu caii la biserică așa cum vedeți în filmulețul atașat si primesc botezul atât ei cât si căluții de la însuși cucernicia sa, preotul satului!