Text: Daniel Trifu
Cruci, cum vedem în imaginea alăturată, gasim răspândite pe tot întinsul Barăganului si din totdeauna m-am intrebat ce este cu ele, care-i povestea lor! Din cercetări am descoperit că un prim rost al lor, poate fi căutat în urmă cu aproximativ un secol şi jumătate, atunci când oierii în transhumanţă îşi purtau turmele de la munte spre şes, pentru iernat sau spre a se aşeza la loc mai bun. De atunci ar putea data însemnarea teritoriilor cu câte o cruce: de pomenire, de hotar, de întemeiere, de leac, pentru a consfinţi o învoială, o scutire de dări, pentru cei morţi etc. Se ştie că troiţele, crucile, au avut un rol important în viaţa comunităţilor, ele putând fi considerate „monumente de artă”. Erau ridicate în memoria celor căzuţi în luptă, ori pentru a consemna o lege, pentru a fi pomenite persoanele ce le-au ridicat, prilej pentru a atrage atenţia asupra donatorilor. Acest din urmă aspect este întâlnit din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, când creşte numărul crucilor ridicate spre pomenirea celor ce le-au construit, lucru ce ţine de sporirea prestigiului lor social. Donaţii încep să fie făcute şi de cei mai puţin înstăriţi, oameni de condiţie medie, care doresc să se remarce şi să rămână în memoria celor din localitatea respectivă.
Crucile aveau şi funcţie practică, de stabilire a hotarelor, de orientare, ajungând a fi integrate toponimiei locului; puteau fi amplasate la margine ori la intersecţie de drumuri, spre a ghida călătorii, adesea oieri păstorindu-şi turmele. Oriunde ar fi fost ridicată, crucea a fost semnul prin care omul a marcat legătura lui cu Dumnezeu, încercând să capete protecţie pentru sine şi, în acelaşi timp, a conferit sacralitate locului însemnat. Sunt cioplite din calcare sarmatice, conform părerii geologului Cristian Lascu, iar provenienţa lor poate fi din Dobrogea sau din zona muntoasă a Istriţei, din judeţul Buzău, unde sunt cunoscute mai multe aşezări de meşteri cioplitori: Năieni, Bădeni, Greceanca, Pietroasele, Dara, Ciuta, Măgura etc.
