Text: Milena Ispas
Se aude ecoul străbun în zidurile bisericilor ridicate de părinții țării, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, precum și numele fraților lor ce-au cutremurat veacurile istoriei. Spiritul lor uriaș a ridicat pilonii credinței până la ceruri, pentru ca măreția neamului românesc să fie păstrată în taina ritului bisericesc. Țara e străjuită de chipul lor împietrit în zidurile mănăstirilor, Putna, Cozia, Voroneț, în sute de locașuri sfinte, câte victorii tot atâtea altare înălțate întru-dragoste de țară, mărturia jerfelor spre libertatea neamului.
Călugări bătrâni, înconjurați de liniștea locurilor sfinte, cu sufletul înnobilat de credință și istoria neamului, ridică privirile pline de smerenie, spre necazurile oamenilor, dăruindu-le taina înțelepciunii.
După o zi de orânduieli mănăstirești și de alinat tristețile semenilor, părintele călugăr Eronim de la Mănăstirea Cernica, îngăduitor, ne destăinuie taina graniței dintre viața mirenilor și tărâmul rugăciunilor veșnice.Obosit, așezat pe un scaun din lemndeformat și lustruit de vreme, cu privirea pierdută în amurgul timpurilor, pe care pare că le zăreșteprintre ramurile copacilor bătrâni din fața chiliei, își amintește că, în taina nopții, se vedeau flăcările lumânărilor lungi, ce pluteau parcă pe lângă mantii lungi, negre.
Părintele Eronim: „Liniștea din inima Universului coborâse peste sufletele celor din Mănăstirea Cernica!”
Aproape că se materializează în fața ochilor noștri, fiecare amintire a părintelui Eronim, care-și strânge haina preoțească la piept, cutremurat de măreția amintirilor:„Toți se strânseră în jurul tânărului îmbrăcat într-o cămașă albă până la călcâie. Unul dintre călugări, îl acoperise cu faldurile hainei lui negre”. Sclipirile făcliilor, cântările sfinte, fiorii de credință îl făcuse pe Dumnezeu să-și plece privirile spre ei.
E 12 noaptea, ora când doar călugăriitecîn alte dimensiuni ale vieții atunci când sunt botezați. Toți se îndreaptă spre pridvorul bisericii. Privirile lor trădează trăiri divine,numai de ei știute ce le inundă conștiința.
Mama tânărului înțelege că fiul ei avea să treacă într-un tărâm fără întoarcere
Răstignit sub cupola uriașă a mănăstirii, cu fața în jos și privirea spre altar, tânărul în cămașa albă, așteaptă miracolul ungerii întru-credință. Liniștea oprise timpul în loc, acolo era un alt tărâm. E mijlocul nopții. Zidurile mănăstirii se cutremură la tunetul ce acoperă capul viitorului călugăr, cu 45 de întrebări:„Vei răbda? Vei fi sărac? Vei asculta necondiționat de stareț și de ceilalți frați? Vei…?”
Mama tânărului tresare, a înțeles că fiul ei avea să treacă într-un tărâm fără întoarcere: „Nu-l las să facă asta!”
Băiatul o liniștește amăgind-o: „Ne e decât pentru o perioadă!”, dar hainele călugărești, dulama, sandalele, rasa și crucea ținute la icoana Maicii Domnului îl așteptau pentru a-i acoperi trupul, tot restul vieții. Eronim, tânărul de atunci, avea să cerceteze tainele firii în lăcașul sfânt al Mănăstirii Cernica. Acum, după 40 de ani de cucerninicie, rostește cu mister ascuns în cuvinte:„La fiecare ceremonie de ungere a frațior spre călugărie, simt că se dechid cerurile și fiori de taină îmi inundă sufletul, iar inima-mi bate cu putere!”
Tânărul Eronim, a cincea generație de călugări din familie, asemeni strămoșilor lui, intrase într-o altă lume cu revelații cerești, dar și cu încercări stranii greu de înțeles. Preotul călugăr, părintele nostru spiritual din acea după-amiază târzie, cu un zâmbet blând pe fața înnobilată de trecerea vremii, a înțeles curiozitatea noastră pentru momentele stranii din viața monahală:„Chiar și aici, unde Biblia stă la căpătâiul fiecărui ucenic al Domnului, suntem supuși unor trăiri venite din lumi cu vibrații greu de înțeles pe care nu-ți dorești să le cunoști. Încercări ciudate de care ești protejat doar prin forța credinței”.
Întâlnire la granița lumilor
Era una dintre acele întâlniri la granița lumilor nevăzute, când trosnete și voci stranii l-au făcut pe Eronim să deschidă ochii în noapte. Fiorii recii ai diavolilor l-au ridicat din pat,făcându-și scut din semnul crucii, ce i-a acoperit trupul până la pământ. Fantasme negre erau lipite pe pereți. Îi venise rândul să fie speriat de forțele adâncului. O tensiune lugubră încearcă să-i cuprindă trupul. Teama îl face să bată toaca cu putere. Ritmul, sunetul dulce al lemnului i-a trezit pe frați șistareți în mijlocul nopții. „Ce e Eronime?” În pragul ușii, călugărul oprește toaca spre mărturisire: „Șapte diavoli m-au bântuit. Tocmai au ieșit de la mine și-au intrat la dumneata!” Întors în chilie, el, a cincea generație de călugări era încercat de forțele întunecate.Privindu-ne cu o modestie inteligentă, povestește, despre trăirile de la granița lumilor, dar și despre, ispitele lumii ce ne biciuie tuturor simțurile și voința, generând mici certuri și intrigi. Unii sunt supuși la munci mai grele sau sunt mutați dintr-o chilie într-alta, așa din senin. Greșeli omenești, rezolvate fără ceartă și scandal, puse în umbră de fapte pline de cucernicie. Trecem pe lângă templul încărcat de gândurile și speranțele oamenilor.
În pragul porții uriașe a bisericii apare un băiețel, cu o carte bisericească strânsă la piept. „L-am adunat dintre tarabele prăfuite din fața magazinului Unirea, un copil orfan. Acum stă și ascultă psalmii. În fața noastră apare Starețul, îl privește cu milă: „Ce zici, Eronime, e mai luminos acum!”
Milostenii făcute în taină, doar sub privirile divinității, ei copii Domnului, preoți și călugări stau la căpătâiul bolnavilor ce nu mai găsesc calea de întoarcere spre viață, doar ei slujitorii Domnului, încearcă să le mângâie sufletul în pragul nemilos al morții.
Pe tărâmul acoperit de rugăciuni, chiar și moartea are alt ritual
În mănăstire, pe acel tărâm acoperit de rugăciunii și întrebări existențiale, chiarși moartea are alt ritual.
Înfășurat în straie negre cu un voal întunecat pe față, Damian Guță era dus spre cimitir de rudele tânguitoare. După datina călugărească, morții sunt coborâți în mormânt fără coșciug. Cunoscuții priveau speriați, pe marginea gropii, ceremonia stranie, ciudată.Bolovoni voluminoși, uscați de secetă, bufneau sinistru peste cadavru. Neînțelegerea misterului acestor ritualuri, i-a făcut pe orășeni să scuipe ocări și sudalme la adresa fețelor bisericești din Mănăstirea Cernica. Incidentul a readus coșciugul în mormintele călugărilor.
Bărbați în dulame negre se retrag repede dintre vizitatori. Toți eram dominați de prezența părintelui Argatu. Prezența lui, transfigurează spațiul și timpul în sfințenie. Femei, bărbați și copii cu capul plecat, îi îndeasă în mâini acatiste, speranțe în ruga lui spre Dumnezeu.
Aici este tărâmul tainic spre cunoaștere, unde viața obosită de boală și nedreptate își găsește liniștea și uneori răspunsuri despre sensul de a exista.
„Cu ani în urmă, la vârsta de 60 de ani s-a pensionat Varian. Bolnav de cancer, venise să afle înaintea morții, tainele vieții. Tumoarea îi creștea la gât, schimonost, într-o gâlmă. Nu se văita niciodată, dar timp de 20 de ani se ruga să vină moartea”.
Călugării tineri, începători în tainele cunoașterii stau cu privirea țintuită în pământ, cei mai în vârstă radiază bunătate, alții resping aspru întrebările oamenilor, parcă tulburați din gândurile lor venite din alte lumi nevăzute.
În pragul unei porți uriașe ce desparte orașul de locul sfânt al mânăstirii, părintele nostru, călugărul Eronim ne binecuvântează: „Divinitatea ne-a dat puteri nebănuite, fiți cu gândul în gândul lui Dumnezeu și veți afla că secretul creației este Dragostea!”
Faldurile hainei lui bisericeștei pluteau odată cu el spre locul unde liniștea, lăcașurile sfinte, pomii, lacul și șoseaua ce lunecă printre chilii sunt mângâiate de mila lui Dumnezeu.
