„Bucură-te”

Populare

Cum erau să ajungă, direct în Constituţie, texte din predici

Text: Daniel Bâlbă Impunerea căsătoriei „tradiţionale“ în Constituţia ţării ar fi fost văzută ca o mare realizare şi mărturisire de...

Adriana Stanciu-Petrescu sau  sufletul din ochii omului

De multe ori viaţa îţi scoate în cale oameni speciali sau care îţi lasa un sentiment de împlinire sufletească...

Nichita

Astazi 31 martie 2022  şi-ar fi aniversat  ziua de naştere  marele poet Nichita Stănescu… Sincer m-am gândit cine ar putea...

Primăvara este anotimpul Renașterii după cum bine știm cu toții, anotimpul în care natura își dezvăluie toate frumusețile, când totul se trezește din somnul adânc al iernii.

E adevărat că în acest an, primăvara a sosit mult mai târziu decât ne așteptam, a sosit alături de vremuri tulburi și războinice.

Acum e momentul să ne întoarcem către credință, către origini aș spune, către binele nostru sufletesc, și în fiecare zi să ne rugăm să fim mai buni și mai indulgenți cu aproapele nostru chiar dacă uneori greșește.

Cunoașterea obiceiurilor și a tradițiilor populare are o importanță aparte datorită multitudinii de idei și de sentimente, a faptelor care oglindesc trecutul bogat și valorile poporului nostru.

Obiceiurile și tradițiile străvechi exprimă legătura omului cu natura iar obiceiurile din calendar și cele legate de viața de familie sunt o componentă permanentă a culturii tradiționale.

25 martie este una dintre cele mai importante sărbători ale primăverii este Bunavestire sau Ziua Cucului.

La 25 martie, Arhanghelul Gavril  i-a vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naștere Mântuitorului Hristos. În calendarul popular sărbătoarea aceasta se mai numește și Blagoveștenie sau Ziua Cucului. Cucul este perceput ca o încarnare a strămoșului mitic, pasăre cu substrat erotic și anunță sosirea efectivă a primăverii.

Primul său cântec are loc de obicei în ziua de Bunavestire și trebuie să fie așteptat de toți credincioșii cu iubire și speranță.

”Este ziua lui “Bucură-te!”, nimic nu ne oprește să ne bucurăm”

Părintele Constantin Necula

 

- Advertisement -

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Ultimele articole

Cum erau să ajungă, direct în Constituţie, texte din predici

Text: Daniel Bâlbă Impunerea căsătoriei „tradiţionale“ în Constituţia ţării ar fi fost văzută ca o mare realizare şi mărturisire de...

Adriana Stanciu-Petrescu sau  sufletul din ochii omului

De multe ori viaţa îţi scoate în cale oameni speciali sau care îţi lasa un sentiment de împlinire sufletească așa este și Adriana Stanciu-Petrescu...

Nichita

Astazi 31 martie 2022  şi-ar fi aniversat  ziua de naştere  marele poet Nichita Stănescu… Sincer m-am gândit cine ar putea să povestească despre  universul său...

Muzeul Ouălor „Lucia Condrea”

Muzeul Ouălor „Lucia Condrea” (Eggs Museum „Lucia Condrea”) din Moldovița, Bucovina, este singurul muzeu de autor din lume cu lucrări originale semnate de artista...

Supplex Libellus Valachorum (1791 și 1792)

Secolul al XVIII-lea a fost dominat de raţionalism, precum şi de regândirea locului şi rolului statului, a raporturilor dintre individ şi stat. Se acredita...

S-ar putea sa-ti placa si:

- Advertisement -